miercuri, iunie 29, 2011

Despre Madalina

Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea, anterior Magdalena - Anca Manole, (n. 14 iulie 1967, Vălenii de Munte, judeţul Prahova — d. 14 iulie 2010, Otopeni, judeţul Ilfov) a fost o solistă vocală, compozitoare şi instrumentistă română.


Biografie

Anii copilăriei. Ucenicia şi studiile (1967 – 1987)
Magdalena-Anca Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967 în oraşul prahovean Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion şi Eugenia Manole; la un an distanţă se naşte Marian, singurul frate al Mădălinei.Interpreta a moştenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecţii de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreaţă de muzică folk din Ploieşti. La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu.Concomitent, Mădălina Manole şi-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploieşti, pe care l-a absolvit ulterior. De asemenea, Mădălina Manole a terminat Şcoala de controlori trafic aerian Băneasa şi a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.
În adolescenţă tânăra interpretă, vrând să se afirme în planul muzical, formează împreună cu Ştefania Ghiţă duetul Alfa şi Beta,cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra. De asemenea, Mădălina Manole devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului şi concomitent colaborează cu diverşi interpreţi precum Victor Socaciu sau Roşu şi Negru.Între anii 1982 şi 1985 cântăreaţa urmează cursurile Şcolii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu şi Ionel Tudor.La finele anilor 1980 Dan Ştefănică îi încredinţează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei.Cu această ocazie, interpreta joacă şi primul rol într-un film.

Debutul şi succesul discografic (1988 – 1996)
În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlneşte pe Şerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România. Cei doi artişti colaborează la scurt timp, iar Manole participă în acelaşi an la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu. Deşi obţine doar o menţiune, conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei.La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu şi Laura Stoica, la un turneu susţinut în Ardeal, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea. În 1989 cântăreaţa urcă pe scena festivalului de la Amara, gală pe care avea să o îndrăgească pe parcursul cariererei sale profesioniste, revenind de două ori în cadrul ceremoniei ialomiţene.
Începând cu 1990 Manole a susţinut recitaluri în diferite regiuni din România, iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu şi intitulată „Fată dragă”, câştiga popularitate la posturile radio din ţară şi avea să devină „compoziţia de semnătură” a artistei. Notorietatea sa fiind în creştere, interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii.Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, care era condus de studenţii Ciprian Antochi şi Claudia Panaite,iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale ţării.La vremea respectivă Manole începea să susţină o serie de concerte în faţa diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania şi Franţa.
Având în vedere succesul comercial al discului Fată dragă, care era consemnat la vremea respectivă de revista Billboard, Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993. Materialul discografic, intitulat Ei şi ce?, conţine opt piese în stilul folk-rock, majoritatea compoziţiilor fiind create de Şerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.
În anul 1994 are loc oficializarea relaţiei amoroase dintre interpretă şi partenerul său de viaţă, compozitorul Şerban Georgescu. La vremea respectivă mariajul celor doi era pus sub semnul întrebării de către presă şi fanii cântăreţei deopotrivă, Manole fiind acuzată că avea interese materiale să se căsătorească cu Georgescu; de asemenea, diferenţa de vârstă dintre cei doi era unul dintre motivele care stârnise consternarea publicului.
În anul 1995, cântă la Bucureşti în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susţinut de formaţia Los del Rio.


Anii 1997 – 2003
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ileana Sărăroiu, Lucreţia Ciobanu, Mioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediţia aniversară a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Braşov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internaţional Procter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural şi umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune şi radio, iar numele ei ţine capul de afiş alături de artişti consacraţi ai divertismentului românesc. Susţine sute de spectacole organizate în România de impresari importanţi ai momentului. "Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obţine distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualităţi.

Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Şerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorţ, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram şi alte momente în care l-aş fi împuşcat”.
În 8 iunie 2009 cântareaţa Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băieţel de 2.600 g şi 56 de cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.
Bebelusul Madalinei Manole a venit pe lume, in jurul orei 13.00, la Maternitatea Giulesti din Capitala. Tot atunci, el a primit de la prof. dr. Bogdan Marinescu, cel care i-a facut Madalinei operatia de cezariana, si primul 10 din viata lui. La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea şi l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” şi reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire